Tratament Calvitie

CAVITAȚIA

Cavitatia sau liposuctia virtuala, cum mai este numita, este una dintre cele mai eficiente, rapide, sigure și nedureroase metode de combatere a celulitei si a adipozitatilor localizate.

Celulele de grăsime existente sunt sunt eliminate complet cu ajutorul unor ultrasunete de joasă frecvență care pătrund de la câțiva milimetri până la 5 cm in stratul adipos, în funcție de intensitatea cu care se lucrează. Acestea duc la formarea unor bule de vapori și gaz, numite bule cavitaționale și la producerea unor implozii succesive, astfel că membranele adipoase se rup, dar nu și alte structuri adiacente. Celula adipoasa se lichefiaza, se dezintegreaza si tot continutul eliberat prin spargerea ei (trigliceride, colesterol, acizi grasi, toxine) este absorbit de limfa, drenat prin sistemul limfatic si eliminat prin caile renale.

Rezultatele obtinute sunt echivalente cu cele ce sunt obtinute in cazul unei proceduri de liposuctie chirurgicala traditionala. Chiar după prima ședință, se va vedea o reducere in circumferinta (datorata reducerii volumului celulelor adipoase), o remodelarea corporală, deci vorbim mai degrabă despre rezultate măsurabile în centimentri, decât în kilograme. Pentru a slabi in kilograme, corpul tau are nevoie de adaptarea/reducerea consumului caloric in functie de activitatea fizica desfasurata. Prin cavitație dispar depozitele de grăsime de pe șolduri, fese, coapse, abdomen brațe, de sub bărbie etc. Celulita va fi atenuată și pielea tonifiată la suprafață, dar și în profunzime. Înainte și după procedura este obligatorie hidratarea pentru a stimula acțiunea de purificare a ficatului (aprox. 2l de apă).

EFECTELE:

• efectul termic : undele de ultrasunete produc miscari moleculare care sporesc energia cinetica a moleculelor, rezultand caldura. Atunci cand temperatura o depaseste pe cea normala, incepe denaturarea proteinelor, rezultand pierderea functiilor celulare. • efectul de cavitatie : producerea efectiva a fenomenului de cavitatie. Propagarea ultrasunetelor la o frecventa joasa de 40 kHz determina dilatari si comprimari extrem de rapide, care se succed in adipocit, la nivelul vacuolei de grasime, favorizand aparitia unor depresiuni. In aceste depresiuni care apar in faza de dilatare, presiunea lichidului scade local, sub valoarea la care acesta vaporizeaza, generand in acest mod, bule cavitationale care vor imploda in faza de compresie, dezvoltand tensiuni mari la nivelul celulei, care vor rupe in acest fel membrana adipocitului. Ulterior, materialul celular rezidual (grasime, colesterol, alte reziduuri) este preluat de limfa si drenat prin sistemul limfatic, • efectul mecanic : ultrasunetele de joasa frecventa produc ruperea membranei adipocitelor.

Cele trei efecte au ca rezultate:

  • dezintegrarea tesutului adipos si distrugerea permanenta a celulelor grase
  • remodelarea treptată a liniei corporale
  • disparitia aspectului de ,,coaja de portocala” si eliminarea nodulilor celulitici
  • oxigenarea si revascularizarea tesutului subcutanat
  • reactivarea microcirculatiei periferice si a drenajului lichidelor stagnante
  • imbunatatirea tonusului si elasticitatii pielii.

CUM FUNCȚIONEAZĂ

Odată distruse pe loc și definitiv celulele grase, acestea nu se mai refac, deci procedura este una cu efect PENTRU TOTODEAUNA. Odată cu reducerea celulelor grase este redus și mediul lor de stocare ceea ce înseamnă că, pe termen lung, organismul va ”cere” mai puține grăsimi. Deci profilul corpului se va păstra mai omogen și mai armonios. Dacă, totuși, după tratament, se câștigă în greutate, orice celulă grasă se va depozita în zone care nu au fost implicate în procesul de cavitație.

CU CE ALTE TRATAMENTE CORPORALE POȚI COMBINA CAVITAȚIA PENTRU REZULTATE SPECTACULOASE

1. Cu o ședință de lipomasaj efectuată cu LPG ALLIANCE, presoterapie sau masaj, în cazul în care: grăsimea nu e compactă, celulita nu este fibroasă și acumulată în mulți ani.

2. Dacă celulita este edematoasa, grasimea este compacta, iar la nivelul pielii se observa noduli celulitici fibrosi fara să fie nevoie ca pielea să fie strânsă, este recomandat ca sedintele de cavitatie sa fie precedate de împachetări corporale, la termocuverta, asociate cu radiofrecventa cu vacuum – terapii ce “înmoaie” tesuturile si stimulează colagenul. Vorbim, deci, despre niște terapii care pregatesc zonele de tratament pentru viitoarele sedinte de cavitatie.

Astfel, pentru rezultate excelente, pașii trebuie urmați astfel : după câteva săptămâni în care tratamentele de înmuiere și-au făcut efectul se poate trece de la ședințele de cavitație urmate, în mod obligatoriu la cele de lipomasaj. Corpul se poate transforma complet, căpătând o linie foarte armonioasă.

DURATA UNEI ȘEDINȚE ȘI FAZELE DE TRATAMENT

Se recomanda sa se efectueaze o singura data pe saptamana o sedinta de cavitatie de 40 minute sau 2 sedinte pe saptamana de 20 minute, cu un interval de minim 72 de ore intre acestea. Durata tratamentului variaza intre 6 si 12 sedinte, fiind recomandat sa se efectueze apoi o sedinta de intretinere o data la 3 luni. Tratamentul este localizat, lucrandu-se pe zonele cu probleme. Dupa 20-30 de minute de cavitatie, in rinichi si in ficat se vor descarca atatea grasimi si colesterol cat se strang dupa o masa copioasa. Tocmai de aceea, in ultima faza a tratamentului este important sa se efectueze lipomasaj 40 de minute cu LPG Alliance, presoterapie sau masaj.

DEMONSTRAȚIA ȘTIINȚIFICĂ A CAVITAȚIEI

Efectul tratamentului cu Cavitatie asupra tesutului uman s-a monitorizat prin utilizarea unui microscop electronic de mare precizie: 1. Structura de baza a tesutului adipos inainte de inceperea procedurii de cavitatie. Dupa numai 40 secunde de la inceperea tratamentului se observa o intensificare a numarului si a marimii de bule cavitationale. 2. Structura tesutului adipos imediat dupa inceperea tratamentului : dupa 1 minut se observa o crestere exponentiala a numarului de bule cavitationale generat. Dupa 2 minute de tratament, incepe distrugerea celulelor adipoase in acelasi timp cu cresterea numarului de implozii la nivel celular. Dupa 3 minute se observa o marire a suprafetelor distruse din tesutul adipos, 3. Structura tesutului adipos in timpul tratamentului (dupa 5 minute). 4. Lichefierea celulelor grase grase prin efectul actiunii procesului de cavitatie. 5. Micro-capilare si grasime lichefiata neafectate de efectul cavitatiei. 6. Emulsificarea. Aceasta apare dupa 4 minute insotita de ruperea trigliceridelor continute in adipocite. From: Dr. Pedro Lapuente: “Monitoring met een elektronishe microscoop van cavitatie effect in menselijk weefsel”. Bologna, 15 August 2006. Universidad de Zaragoza, Spain.

DE CE LIPOSUCȚIE VIRTUALĂ ȘI NU CHIRURGICALĂ?

1. Pentru că este o metodă deloc invazivă și deloc agresivă, spre deosebire de cea chirurgicală.

2. Pentru că nu există durere, complicații sau timpi de recuperare.

3. Pentru că ea costă mai puțin.

4. Pentru că nu afectează cu nimic activitățile de zi cu zi ale clientei.

CINE POATE SĂ FACĂ TRATAMENTUL DE CAVITAȚIE?

Orice persoană cu probleme inestetice precum : depozite de grasime moale localizata si acumulata de mult timp, care produc o disproportie corporala, celulita de grad mediu si avansat, tratamentul avand un puternic efect asupra nodulilor celulitici fibrosi care s-au format in ani de zile. Pielea trebuie sa fie inca elastica si ferma.

CE SIMȚI ÎN TIMPUL TRATAMENTULUI?

Un sunet – mai mult sau mai putin intens – in functie de sensibilitatea auditiva individuala. Dar doar în primele sedinte acesta se resimte, ulterior, se diminuează. Dar, în rest, tratamentul este placut si relaxant.

CE TREBUIE SĂ FACI ÎNAINTE ȘI DUPĂ CAVITAȚIE?

Cu 24 de ore inainte de tratament este recomandat consumul de alimente usoare; daca se trateaza zona abdominala este obligatoriu sa treaca minim 2 ore intre ultima masa luata si sedinta de cavitatie. Timp de 48 de ore dupa tratament este interzis consumul de alimente bogate in grasimi si zaharuri, fiind recomandate cele cu un continut bogat de fibre. Inainte si dupa tratament trebuie sa se consume cat mai multe lichide (apa plata, ceai neindulcit- minim 2 litri) pentru a fi stimulata actiunea de purificare a ficatului. Dupa sedinta de cavitatie sunt recomandate 30 minute de miscare (mers pe jos, alergare usoara, urcatul scarilor)

Toate acestea pentru a se obtine rezultate cu adevarat spectaculoase.

CÂTE ȘEDINȚE SUNT NECESARE PENTRU REZULTATE MAXIME

Diferă de la persoană la persoană. În urma unei analize corporale efectuate de tehnician se creează un tratament personalizat, în funcție de nesitățile individuale. Gradul de celulită este cel care dictează, de regulă numărul de ședințe. În mod normal, se recomanda 6-10 sedinte , după care câte 1 sedinta pe lună, pentru întreținere și, eventual, alte tratamente destinate remodelării corporale. A nu se uita de menținerea unui stil alimentar adecvat.

RISCURI ȘI CONTRAINDICAȚII?

NU EXISTĂ RISCURI. Nu s-au inregistrat efecte secundare in terapia de cavitatie. Cavitatia este nedureroasa, singurele efecte adverse rare se rezuma la usoare senzatii de caldura in zona tratata. Contraindicatii: persoane cu grave disfunctii renale, persoane cu grave disfunctii hepatice, boli cardiace, boli ale pielii, spasmofilie, epilepsie, stimulator cardiac, implant metalic, tumori maligne, convalescenta dupa o operatie, hernie, tensiune arteriala anormala, varice pe zonele de tratament, sarcina, alaptare, la menstruatie, pietre la rinichi, chisturi ovariene sau fibroame, la mai putin de 2 ore de la servirea mesei.

***Nu uita că aceste tratamente doar completează un stil de viață sănătos. Nu înlocuiesc exercițiul fizic și nici nu au eficiența scontată în lipsa unei alimentații corecte. Tratamentele corporale asigura un aspect neted al pielii, o remodelare a intregului contur corporal si o sculptare armonioasă a trupului. Pentru ca rezultatele obținute la salonulul nostru să te multumească pe termen lung, este nevoie o munca în echipă. Adică de crearea de obiceiuri sănătoase și menținerea lor. Așa cum ești obișnuită să ai manichiura mereu frumoasă și părul aranjat, așa trebuie să privești și tratarea celulitei – îți acorzi timp, din când în când, pentru a acționa împotriva ei și pentru ca tu să ai o piele frumoasă, fermă, netedă. La noi la salon beneficiezi de evaluarea corporală gratuită astfel că poți veni oricând să creăm, pentru tine, tratamente personalizate nevoilor tale corporale pentru ca rezultatele să te mulțumească pe deplin.

Folosim fisiere de tip cookie pentru a va oferi o experienta mai buna online si pentru a imbunatati acest site. Continuand sa utilizati acest site, va dati consimtamantul asupra utilizarii cookie-urilor. Politica de confidentialitate
Suna acum
Ne gasesti aici